Slava lui Dumnezeu

de T. Austin-Sparks

Capitolul 3 – Tatăl slavei...Domnul slavei....Duhul slavei

Pentru a continua tema care se află înaintea noastră, vreau să vă reamintesc trei pasaje din Cuvânt:
”De aceea şi eu, după ce am auzit despre credinţa voastră în Domnul Isus şi despre dragostea voastră faţă de toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui” (Efeseni 1:15-17).

”Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului” (Iacov 2:1)

”Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit, ci bucuraţi-vă, deoarece aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca la descoperirea slavei Lui, să vă bucuraţi nespus de mult. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, sunteţi binecuvântaţi, fiindcă Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi” (1 Petru 4:12-14).

Aş vrea să vă reamintesc că preocuparea noastră este această realitate: sfârșitul tuturor lucrărilor lui Dumnezeu este slava. Am definit slava ca fiind expresia satisfacției absolute şi finale a lui Dumnezeu, Dumnezeu este mulțumit, este încântat şi asemenea unei contaminări cereşti, toţi care intră sub influenţa ei şi sub raza ei de acţiune sunt foarte conştienţi că El este mulţumit şi satisfăcut. Într-un loc El este numit ”binecuvântatul Dumnezeu” (1Timotei 1:11), dar în original se spune ”fericitul Dumnezeu”. Știți că atunci când staţi în prezenţa oamenilor cu adevărat fericiţi sunteţi influenţaţi şi infectaţi de fericirea lor. Este posibil să ajungi în mijlocul unor oameni care râd în hohote și să începi şi tu să râzi, neştiind motivul pentru care râzi! Atmosfera te influenţează. Deci, dacă Dumnezeu este fericit, satisfăcut, mulţumit pe deplin şi bucuros, iar tu intri sub influenţa Lui, te molipseşti şi tu, simţind acea fericire. Exact acesta este înţelesul slavei: Dumnezeu este atât de mulțumit de o anumită situaţie, sau de viaţa cuiva, sau de o persoană - iar dacă se întâmplă să fii chiar tu persoana respectivă – te molipsești și tu de mulţumirea şi satisfacţia Lui. Este un simțământ extraordinar de mulţumire, de satisfacţie, de fericire.

Deci, sfârșitul a tot ceea ce este cu adevărat din Dumnezeu este acea putere minunată a plăcerii Sale personale. Cred că nu există fericire mai mare în tot universul decât să simţi că Domnul este pe deplin mulţumit. Pentru Avraam trebuie să fi fost o zi măreaţă, minunată şi inexprimabilă, când Dumnezeu l-a numit prietenul Său şi pentru Daniel la fel, când trimisul lui Dumnezeu i-a spus: ”O, Daniele, om preaiubit de Dumnezeu”. Ce altceva mai mult de-atât ai dori de la Dumnezeu? Aceasta este slavă, nu-i aşa? Ei bine, Dumnezeu urmărește slava prin toate lucrările Sale din univers, din creaţie şi din cei răscumpăraţi.

Probabil că aţi remarcat din cele trei pasaje pe care le-am citit că Dumnezeul trinitar, cele trei Persoane ale Trinităţii sunt asociate în mod personal cu slava. În primul rând Tatăl slavei, în cel de-al doilea rând Domnul Isus, Domnul slavei, şi în cel de-al treilea rând Duhul Sfânt, Duhul slavei. Fiecare membru al Dumnezeirii este caracterizat de ”slavă” şi fiecare Persoană a Trinităţii este preocupată în mod absolut de slavă. Aceasta ne deschide un orizont vast, dar nu voi înainta prea mult în acest sens. Voi menţiona doar că puteţi observa pe parcursul Bibliei cum Dumnezeu ca Tată, prima Persoană a Trinităţii este întotdeauna preocupat de slavă, cum Domnul Isus, ce-a de-a doua Persoană a Trinităţii pune întotdeauna în loc de frunte slava, iar apoi cum Duhul Sfânt lucrează pentru a obţine întotdeauna slavă, slava guvernează totul. Las de-o parte această revelație, căci ea este o binecuvântare vastă. Ce vreau să spun pentru timpul care ne stă în față este că Dumnezeirea este unită, este un întreg în privința acestui lucru. Cei trei sunt uniţi în ce priveşte slava şi ei au un singur interes. Aşa cum am spus deja, interesul lor este prioritatea. Deci, prioritatea Dumnezeului triunic este slava.
Tot ce voi face acum este să spun câteva cuvinte de fiecare-n parte – Tatăl slavei, Domnul slavei şi Duhul slavei – şi fie ca Domnul să trezească ceva în inimile noastre din scurta noastră meditaţie!

Ce înseamnă aceasta? Ei bine, înseamnă că Dumnezeu este sursa slavei, iar acea slavă emană din El. Principiul autorității părintești este că tatăl este sursa, începutul şi proiectantul, așadar tot ce emană din Dumnezeu are drept scop şi soartă, slava. Noi suntem copii ai lui Dumnezeu şi gândul Său vizavi de acest lucru este ca să ajungem la slavă, adică, să ajungem la acea poziţie unde în cele din urmă – o, ce gând minunat! prea minunat ca să ne agăţăm de el! – Dumnezeu spune: ”Sunt pe deplin satisfăcut şi mulţumit”. Ți-L poţi imagina pe Dumnezeu spunând acest lucru despre tine? Îţi vine să crezi că Dumnezeul Atotputernic, veşnic, desăvârşit, sfânt, măreţ priveşte înspre noi şi spune: ”Sunt mulţumit pe deplin. Intră în bucuria Domnului tău, participă la mulțumirea inimii Tatălui tău”? Nu-i așa că este prea mult pentru noi? Dar acesta este înţelesul Autorității Sale Părintești. El ne-a născut, ne-a făcut copiii Săi, El este responsabil că noi suntem ai Săi şi toate astea cu un singur scop: de a ne conduce înainte până la sfârşit, iar sfârșitul este acea conștiență de negrăit a faptului că El nu are nimic împotriva noastră, ci este mulțumit de noi în mod absolut.

Orice provine din Dumnezeu, fie copiii Săi sau creația Sa, este destinat pentru acea slavă a satisfacţiei Sale desăvârşite. Aşa stau lucrurile la sfârşitul Bibliei. Acolo întâlnim o stare de slavă, o atmosferă slăvită care nu este altceva decât revărsarea, emanarea satisfacţiei depline a lui Dumnezeu. Pavel spune astfel: ”i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom.8:29) Ce reprezintă acest lucru? FIUL Său! – ”Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc toată plăcerea” (Matei 3:17). Şi noi trebuie să fim aduși în același loc! Trebuie să moştenim atitudinea lui Dumnezeu faţă de Fiul Său, trebuie să ajungem în poziţia pe care o ocupă Fiul Său: de a fi cea mai mare plăcere a Tatălui.

Observaţi, tratativele Tatălui Său față de noi sunt de genul acesta. ”Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului şi nu te descuraja când eşti mustrat de El, căci Domnul disciplinează pe cine iubeşte” (Evrei 12:5,6). Ce este disciplinarea? ”Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”(Evrei 12:11). Ce este neprihănirea sau dreptatea? Este acea pace absolută din inimă care reflectă mulțumirea lui Dumnezeu din punctul de vedere al dreptății.

Iacov Îl numeşte ”Domnul nostru Isus Cristos, Domnul slavei” şi este un lucru minunat ca Iacov, fratele Său de sânge, să poată spune aşa ceva! Fusese un timp când Iacov nu crezuse în El! ”Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.”(Ioan 7:5), aşa se spunea altădată de Iacov. Desigur, noi avem o idee destul de răutăcioasă vizavi de această atitudine. În acele zile, Iacov şi alţi fraţi de-ai lui Isus erau cam lumeşti şi urmăreau activităţi comerciale, reuşita în viaţă, aprobarea celor din jur şi mai ales voiau să se pună bine cu autorităţile. Aceasta este deşertăciune lumească, nu-i aşa? A te pune bine cu autorităţile, acesta este duhul lumii. Acest Frate al lor mai mare urma calea care-L conducea la probleme cu oamenii, cărora le sta în putere să-I ia tot, iar familia Lui avea de suferit din pricina căii alese. Vom lăsa de-o parte acest lucru, dar cred că acea afirmație este foarte adevărată: ”Nici chiar fraţii Lui nu credeau în El”. Ei nu puteau accepta calea pe care El o urma, căci ea nu avea să-i conducă la popularitate.

Iată aici pe fratele Său, cu mulţi ani după aceia, numindu-L ”Domnul slavei”. Ceva se întâmplase! Iacov spune că ”Domnul slavei” este Însuși Fratele său! Odinioară el nu crezuse în El, dar acum el Îl numeşte ”Domnul slavei”. Acesta este într-adevăr un lucru minunat! Dar ce a vrut el să spună şi ce înseamnă de fapt a-L numi ”Domnul slavei”?

Ei bine, ştiţi că dacă cineva este stăpân, el este în control. Dacă ești stăpân, atunci lucrurile sunt sub controlul şi puterea ta. Tu vei hotărî cum vor decurge lucrurile. Da, tu eşti stăpân în această situaţie şi nu numai. Ești stăpânul tuturor situaţiilor. Isus este Stăpân (Domn), iar ca şi Domn al slavei El deține o poziţie cu autoritate.

Petru care într-o vreme s-a lepădat de El cu vehemenţă, mai târziu a spus: ”El este Domnul tuturor” (Fapte 10:36). Ceva măreț s-a întâmplat în Petru ca şi în Iacov. De fapt, în toţi s-a întâmplat ceva, căci cu toţii L-au numit ”Domn”. Cunoaştem chiar din contextul cuvintelor lui Petru că el avea să recunoască la acea vreme autoritatea absolută a Domnului Isus. Petru avea de comentat. Pare foarte ciudat că el comentează chiar cu Domnul Isus. ”Nicidecum Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat și necurat”, dar el trebuia să cedeze în faţa stăpânirii Domnului Isus şi aşa a fost. Apoi el a spus: ”El este Domnul tuturor”, vrând să spună că El deţinea controlul atât asupra lui Petru, cât şi asupra oricărei situaţii şi fiind în control, situaţia avea să se termine aşa cum intenţionase El. Deci, când Iacov spune ”Domnul slavei”, el vrea să spună că Domnul Isus conduce totul așa încât sfârșitul să fie slavă.

Nu trebuie decât să citiţi cartea Faptele Apostolilor şi parcurgând-o, veţi vedea cum Domnul slavei deține controlul tuturor situaţiilor. Da, pas cu pas şi etapă după etapă. Nu trebuie decât să dăm unul sau două exemple.

Petru este în închisoare, cu picioarele în butuci, pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, iar porţile interioare şi exterioare încuiate. Irod s-a asigurat că ACEL om nu va putea evada! Asta pare oarecum o propoziţie dificilă, nu-i aşa? Eu mă îndoiesc că ar fi fost posibil în noaptea aceea ca vreun om sa-l elibereze pe Petru. Oricum, toate forţele acestei lumi sunt hotărâte ca el să nu evadeze. El este omul-cheie, omul strategic din această nouă mişcare, deci el trebuie să fie păstrat în siguranţă. În regulă, faceţi tot ce puteţi şi tot ce doriţi. Luaţi-vă orice precauţie, orice măsură pentru ca totul să fie în siguranță. Dar Domnul slavei are alte căi, aşa că un înger își face apariția şi-l loveşte pe Petru care doarme.

Este de-a dreptul minunat: când Domnul slavei deține controlul poţi merge liniștit să te culci, chiar şi în situaţii când mâine eşti eliberat pentru a fi executat! Te afli în celula condamnării şi ştii că mâine vei merge pe acelaşi drum ca şi Iacov şi vei fi executat, și cu toate astea dormi toată noaptea. Ei bine, într-o asemenea chestiune ai nevoie de Domnul slavei pentru a te ajuta să spui: ”Domnul deține controlul în această situație aşa că merg să mă culc”.
Îmi amintesc de un om de-aici din Vest care a trăit demult, în zilele acelea zbuciumate. Cum călătorea, a ajuns la o colibă care se afla într-un loc periculos pe unde hoinăreau urşii. Era atât de obosit după o întreagă zi de mers, dar a descoperit că nu putea intra in colibă. Nu se putea odihni decât sub marchiza de-afară, aşa că s-a întins acolo. El era al Domnului şi înainte de a se aşeza jos a citit un Psalm: ”Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.” El a spus apoi: ”Ei bine, Doamne, nu-i de nici un folos să rămânem amândoi treji. Dacă Tu spui că vei rămâne treaz toată noaptea, atunci eu mă voi culca!” Aşa că s-a culcat şi a avut o noapte foarte bună. Aceasta înseamnă a te încrede în Domnul!
Petru a mers şi s-a culcat iar îngerul l-a lovit, i-a dezlegat lanţurile şi cătuşele şi i-a zis: ”Ridică-te şi urmează-mă”. Ei au părăsit gărzile, celula şi lanţurile şi au ieşit prin poarta din faţă, apoi prin următoarea, până la ultima, până au ajuns în afara porţilor, care s-au deschis de la sine şi Petru a fost condus la loc larg. Această împrejurare aparent ostilă şi imposibilă era în mâinile Domnului slavei. Şi cum rămâne cu slava? Vedem scrisorile lui Petru, scrise cu mulţi ani după aceea, ele sunt nişte scrisori minunate, nu-i aşa? Viaţa lui a fost minunată şi prin aceste scrisori, atâta bogăţie a ajuns la noi prin slujirea lui Petru. Da, acolo exista slavă, iar Isus este Domnul slavei.

Încă un lucru din cartea Faptele Apostolilor. Suntem în Filipi. Pavel şi Sila tocmai ajunseseră acolo pentru că Domnul îi trimisese. ”Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia... Se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” Apoi, întrebându-se ce putea să însemne aceasta – ”De ce nu ni se permite să mergem pe drumul acesta sau celălalt?” – într-o viziune, Pavel a văzut un om din Macedonia spunând: ”Treci în Macedonia şi ajută-ne”. Iar Luca a spus: ”căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia” (FA 16:10), aşa că s-au îmbarcat pe corabie, au ajuns în Filipi, destul de siguri că Domnul i-a trimis acolo – iar următorul lucru de care au luat cunoştinţă a fost că se aflau într-o temniţă cu picioarele strâns legate în butuci şi cu spinările sângerânde după atâta biciuire. Acum, ce concluzie aţi trage de aici? Ce aţi face voi într-un astfel de caz? Pare o contradicţie absolută, pare o greşeală foarte mare. I-ați auzit spunând: ”Ne-am încurcat din pricina călăuzirii?” Nu! Nici vorbă de așa ceva. În acea situaţie, ei cântau şi-L lăudau pe Dumnezeu la miezul nopţii. Domnul slavei deține situaţia şi aceasta s-a putut vedea înainte de răsăritul soarelui. Urmează cutremurul, prizonierii sunt eliberaţi, temnicerul şi toată casa lui sunt mântuiţi şi botezaţi şi se înființează Biserica din Filipi. Printre primii membri ai acelei biserici se afla temnicerul cu familia lui şi nu cred că cei din familia lui erau prunci! Se spune: ”Ei le-au propovăduit Cuvântul Domnului” şi nu pui pe scaun un copilaş inocent şi-i propovăduieşti Evanghelia sau îl înveţi lucrurile lui Cristos. Ei erau destul de maturi ca să înţeleagă învăţătura şi predica lui Pavel, s-o primească ca mai apoi să fie toţi botezaţi drept persoane responsabile. Ei se numărau printre cei dintâi membrii ai acelei biserici şi după mulţi ani de la acel eveniment, putem citi scrisoarea frumoasă pe care Pavel le-o adresează pe când se afla în închisoare, la Roma. Nu am renunţa pentru nimic la acea scrisoare către Filipeni, nu-i aşa? Ea este foarte preţioasă. Îl puteți întâlni acolo pe Domnul slavei. Este cartea Faptelor Duhului Sfânt, faptele Domnului slavei, căci El este în control. Aş dori ca întotdeauna să credem acest lucru atunci când ne aflăm în închisoare, când suntem în situații limită, când toate lucrurile sunt împotriva noastră și când avem o perioadă grea! Dacă am putea spune întotdeauna: ”Domnul este Domnul slavei. El deţine controlul acestei situații şi sfârșitul ei va fi slavă”! Ei bine, acesta este întotdeauna sfârșitul, chiar dacă El trebuie să ne spună după aceea: ”O, voi, puţin credincioşilor! Pentru ce v-aţi îndoit?” Deși atunci când trecem prin încercări simţim că slava nu are nimic de-a face cu încercarea sau cu situația noastră în care ne aflăm, totuși El rămâne credincios şi descoperim că slava este sfârșitul căilor Sale ciudate. El este Domnul slavei care deţine controlul tuturor lucrurilor și care are în vedere slava.

Petru Îl numeşte pe Duhul Sfânt ”Duhul slavei”.Trebuie să cunoaştem contextul acestui titlul acordat Duhului Sfânt. Dacă citiți prima scrisoare a lui Petru veţi vedea că expune în mare parte suferinţele poporului Domnului cărora li se adresează. El scrie ”aleşilor care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl”. Apoi, el dezvoltă problema suferinţelor acestor oameni: ”Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi”.

În această scrisoare Petru vorbește foarte mult despre suferințele copiilor Domnului iar când menționează suferințele el le leagă de două lucruri: mai întâi harul, iar apoi slava, harul care duce la slavă. Ne este de mare folos să vedem cum Petru vorbeşte despre har, dar din nefericire în traducerea noastră există locuri unde cuvântul este modificat, folosindu-se în schimb cuvântul ”plăcut”. În capitolul 2:19 şi 20 citim: ”Căci este un lucru PLĂCUT, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este PLĂCUT lui Dumnezeu.”
Dar traducând corect aceste versete, ele sună astfel: ”Căci este un HAR dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este HARUL lui Dumnezeu.” Mai întâi har, apoi slavă. În capitolul 5:10 Petru spune: ”Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” Prin această suferință ce ține o vreme vom avea parte de har suficient pentru a ieși biruitori. Harul biruiește în suferință și aceasta înseamnă slavă.

Uneori noi cântăm:

Isus, viaţa Ta este viața mea,
Locuieşte necurmat în mine,
Şi fă-mă să înțeleg că
Nimic nu poate desface
Viaţa Ta de viața mea.

Darul Tău deplin, o Doamne,
Îl solicit prin Cuvântul Tău,
În Numele Tău cel scump,
Şi ating acordurile fermecătoare
Ale laudei pe care Tu ai revărsat-o în mine.

Aceste cuvinte au fost rostite de pe patul unui invalid! E ceva, nu-i aşa? Ei bine, despre acestea vorbeşte Petru – despre suferinţe, despre încercarea de foc şi apoi adaugă: ”Harul care în încercare aduce slavă”. Duhul slavei.

Domnul să ne ajute! Noi putem rosti aceste lucruri, şi eu le spun cu grijă, cu precauţie, căci putem fi testați prin lucrurile pe care le spunem. Duhul slavei poate deţine controlul asupra lucrurilor care ar putea să ne distrugă, ar putea să ne ruineze dacă am reacţionat greşit faţă de ele, dar El le poate transforma în slavă. Această suferinţă, această tulburare, această încercare poate însemna slavă. Pavel a spus: ”Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia (şi când Pavel L-a căutat pe Domnul, L-a căutat cu stăruință, iar când s-a rugat de trei ori fiți siguri că Pavel s-a luptat în rugăciune!). Şi El mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine”. (2 Corinteni 12:7-9).

Duhul slavei poate deține controlul situaţiilor noastre şi o va face dacă avem încredere în El, iar El va transforma lucrurile întunecate, lucrurile chinuitoare, lucrurile dureroase în slavă. Aceasta înseamnă că în mijlocul acelor situații El ne va conduce pentru a găsi plăcerea lui Dumnezeu, satisfacţia lui Dumnezeu: ”Bine făcut!” şi ce altceva mai slăvit am putem auzi din partea Lui decât: ”Bine, rob bun şi credincios, intră în (ia parte la) bucuria stăpânului tău!”?

Tatăl slavei, Domnul slavei şi Duhul slavei. Fie ca Domnul să lucreze în inimile noastre acest cuvânt!